şi inima privind spre cer,
mă rog
la frunza stejarului
să-mi acopere sufletul.
Cu gura plină de lacrima privirilor
şi ochii îngemănaţi de cuvinte,
mă închin
la frunza stejarului
să-mi adăpostească inima.
Cu inima înstrăinată de atîta respirare
şi gura zvîcnind în bătaia sîngelui,
mă plec
la rădăcina stejarului
să mă acopere şi să mă adăpostească.
Mă rog, mă închin şi mă plec
la frunza stejarului,
la rădăcina stejarului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu