Ionelei
La serata dimineţii noastre,Să aprindem nopţii lumînări,
Munţii sînt departe-n depărtări
Şi-au rămas doar zările sihastre.
Noaptea ne-a cuprins plini de furtună,
Pe deasupra-i cer, sub noi e cer,
Lerui flori şi dalbe lerui-ler,
Unde ne sînt munţii împreună?
Prinde-te de mîna tremurîndă
Cu o mînă stîngă arsă-n foc,
Şi adună munţii la un loc,
Ca să stăm şi noi cu ei la pîndă.
Sărbătoarea ne-a-nvelit în şoapte,
Vor veni iar zori şi încă zori,
Dalbe lerui-ler şi lerui flori...
Unde ne sînt munţii noştri-n noapte?
Mîna dreaptă, arsă de îngheţuri,
Pune-o peste ochii ce privesc,
Am rămas în noapte să păzesc
Îngînarea mea rămasă-n ceţuri.
Exilarea întîmplării noastre
S-a îngemănat în zori de cer,
Lerui flori şi dalbe lerui-ler,
Unde ne sînt munţii-n zări albastre?
Mîinile în inimă-mi le strînge
Ca în ochii mei să le-mpreuni,
Munţii se îmbracă în furtuni,
Lacrima-mi coboară pînă-n sînge.
Apele ne-au pus gheţari pe frunte,
Au rămas doar umbrele pe cer,
Dalbe flori şi lerui-lerui-ler,
Cine-i hoţul crestelor cărunte?
Au rămas doar munţii,
A rămas furtuna,
Brazii mei, cărunţii,
Mai mîngîie luna.
Au rămas doar munţii,
A trecut furtuna,
Brazii mei, cărunţii,
Tot mîngîie luna.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu