Noi nu vom mai ieşi

Noi nu vom mai ieşi în lume,
Aici şi nici altundeva
Că eu nu am decât un nume
Şi toate trec în seama mea.

De fel rămîn un oarecare
Prin toate cîte se vor zice,
Doar, ca un semn de întrebare,
Va rîde vorba mea complice.

Eu n-am să pot, că nu se poate,
Să am un gînd ce nu îl am
Dar te întreabă şi socoate
De ce iubirea îţi vegheam?

Şi iar deageaba-i tot degeaba
Trecutul încă-i o instanţă
Şi tot mă vîntură ca pleava
Precum eu nu-i dau importanţă.

Voi fi acelaşi totdeauna
Cum alţii tainic m-au rostit
Şi-ţi jur cu stelele şi luna
Că toate se vor fi sfîrşit.

Cînd nopţile se plîng în vise
În toate, vrute sau nevrute,
Am toate clipele prescrise
Şi vorbele-mi rămîn doar mute.

Poţi tu ieşi cu mine-n lume?
Şi n-ai să mă urăşti nicicînd?
Dar să nu uiţi că al meu nume
E doar prezenţa unui gînd.

Acum te las în crezăminte,
Te las în gîndurile tale
Şi drumul meu fără cuvinte
Va fi departe de-a ta cale.

Dar, totuşi, nu vom fi-mpreună
Şi alte nume vom rosti,
Vor plînge ochii în furtună
Şi doar trecut vom împărţi.

Întortocheatele aluzii
Trimise peste al meu nume
Vor mai aprinde vechi iluzii
Dar nu vom mai ieşi în lume.

Plîns de greier

Plîng greieri pe-afară
Şi cerul e rece,
Plîng greieri de-aseară
O vreme ce trece.

Doar lampa prefiră
O flacără moartă
Şi trist mi se-nşiră
O viaţă şi-o soartă.

O stea de tărie
În ceruri se frînge
Şi nimeni nu ştie
Cînd greierul plînge.

Plîng greieri pe-afară
Şi plînsu-i m-atinge,
Cu buza amară
Eu lampa voi stinge.

Plîng greieri pe-afară.

Flori de crin

Mă apasă peste împlinire
Armele ce nici nu le-am avut
Te numesc acum doar amăgire,
Te numesc iubire şi trecut.

Mă îngînă să declin trecutul
Vorbele la care mă închin,
Nu mai ştiu de-i ăsta începutul
Sau sfîrşitul florilor de crin.

Şi ninge

Orologiu-a mai bătut odată
Peste toţi ce-n bezna nopţii cată,
Şi ninge, ninge peste vechiul sat,
Ca peste-un loc pustiu şi blestemat.

Şi lemnele din vatră au tăcut,
Şi cîinii latră tot mai trist şi mut.
Şi ninge, ninge peste vechiul sat,
Ca peste-un loc pustiu şi blestemat.

Culorile sînt toate prinse-n fum,
Trasînd zăpezii cel mai falnic drum,
Şi ninge ca în vechile poveşti
Ascunse-n obiceiuri bătrîneşti.

Mai latră uneori un cîine-n somn,
Visînd c-ar fi şi om, ar fi şi domn,
Şi ninge ca în vechile poveşti
Ascunse-n obiceiuri bătrîneşti.

Şi ninge, ninge peste vechiul sat,
Ca peste-un loc pustiu şi blestemat,
Şi ninge ca în vechile poveşti
Ascunse-n obiceiuri bătrîneşti.

Tic-tac

Iar tic-tac şi iar tic-tac,
Simt că totuşi trece ora,
Cîntă lebede pe lac
Şi în ochii tuturora
Ceasurile bat... tic-tac!

Sub eterne rezoluţii,
Frigul a cuprins înaltul;
Straniu mers prin involuţii:
Apa, cerul şi uscatul.
Numai ceasul e-n discuţii.

Ceasurile bat, tic-tac,
Lîngă tîmpla mea-n neştire.
Lîngă patu-n care zac
E şi-o tristă împlinire:
Toate păsările tac.

Umblă peste jocul sorţii
Un blazon de ritm funebru,
Lîngă mine stau cu toţii.
Îmbrăcaţi cu pas de negru,
Ţintuiţi de lemnul porţii.

Iarăşi gongul bate ora
Într-un timp ce s-a oprit
Chiar în ochii tuturora.
Şi prin tot ce-am împlinit
Străluceşte aurora.

Tac şi tic şi tic şi tac
Cîntă şi privighetoarea
Şi o lebădă pe lac
Îşi anină sărbătoarea
Chiar de patu-n care zac.

Tac şi tic şi tic şi tac.

Secure în dar

Dă-mi încă-o pădure de stele

Păstrează lumina-aşadar,

De astăzi în vorbele mele

Dau doar o secure în dar.

Au înflorit din nou caişii
Şi ne simţim iar împreună,
Visăm înaltul, spunem dînşii,
Şi între toate-i doar minciună.
Se-abate peste mine-aiurea
Pădurea plină de buturi,
Şi se înalţă-n van securea,
Şi peste toate doar securi.

Dă şoaptelor, din glossa veche
O noapte din eterna noapte,
Şi-n frumuseţi fără pereche
Mă pierde şi pe mine-n şoapte.
Deschide aripa de lacrimi,
Înşiră vorbe şi temei,
Şi te ascunde-n mii de patimi,
Să-mi porţi fiinţa către zei.

Mai crezi iubire tu în sine,
Mai crezi că plîns-am bucuria?
Spune-mi oricum, că, pentru toate,
Mi-am înjosit credul mîndria.
Ascundeţi vorba-mprăştiată,
Să nu-mprumuţi un zbor trecut,
Prin toate, fapta zbuciumată
Cunoaşte doar ce-a cunoscut.

Spune-i trecutului tandreţe,
Spune-i dispreţului iubire,
Dar lasă-mi amintiri măreţe
Să le păstrez întru-mplinire.
Eu spun cu vocea-mi archebuză
Că nopţi de foc ne-au biruit,
Dar gîndul murmură pe buză:
Cu tot ce-a fost, eu te-am iubit.

Declaraţie

Se tînguiesc în zori, netrebnici:
Eu îţi dau asta! ... Dă-mi... Îţi dau...
Dar vai, cînd ei de iad sînt vrednici
Doar eu în cale le mai stau?

Eu cînd mă-ndoi fără motive
Şi cînd în ochii mei sînt lacrimi,
Renunţ la timp şi adjective,
Adun în mine-a lumii de patimi.

Mă clatin. Ură, nedreptate
Îmi arde chiar şi legea firii,
Mi-au mai rămas acum, din toate,
Doar bucuriile iubirii.

De la săraci fără putere
Îmi iau tăria şi avîntul,
Durerea lor e-a mea durere,
Prin toate lor le dau cuvîntul.

De n-aş da piept cu uraganul
Mi-ar fi mai mult de mine silă,
Pot aştepta să treacă anul,
Dar n-am să pot trăi din milă.

De ce să nu slujesc suspinul?
De ce să-nalţ aristocraţii?
Al lumii unul e destinul
Şi-s cu săracii. Jos bogaţii!

Ah, ce-ntrebări adevărate:
De ce mă leg de nu mă doare?
Mă doare. Gînduri birocrate,
Desfrîu sub lege şi teroare.

Iubesc o viaţă anonimă
Iubesc o viaţă-n sărăcie
Prefer doar plata mea infimă
Că sînt bogat cît am mîndrie.

Şi n-am să-ngădui niciodată
Ca mîna mea să stea întinsă,
Mai bine-n lacrimi e udată
Decît de cineva atinsă.

De aş voi şi bani şi-avere
Le-aş aduna şi fără trudă,
Dar astea nu îmi dau putere
Mai sus e fruntea care-asudă.

Ei, da, de n-aş trăi în lume
De-aş judeca doar ce-i al meu
M-aş afunda sub un biet nume
Pierdut între cei mulţi mereu.

Astfel privesc oamenii-n faţă
Şi-n ochii lor mai pot privi,
Mă pot trezi de dimineaţă
Şi pot în viaţă izbîndi.