Şi începea o nouă toamnă,
Abia-i plecat şi ai uitat
Că miezul nopţii ne condamnă.
În gîndul tău e faptul firii
Şi împlinire şi complot,
Tu, lacrimă a amintirii,
Întoarce-te cu vis cu tot.
Distanţele nu sînt distanţe
Şi nu mai ştiu la ce mă-nchin,
Am adunat cîndva speranţe,
Azi doar speranţe mai susţin.
Cum eu sînt drumul spre prăpăd,
Eşti oaza mea din nălucire,
Trecutul nu-i şi nu te văd,
Dar ai fost viaţă şi iubire.
Mi-e dor de şoapta de mister
Strivit de şoapta ta fierbinte,
Cînd amintiri în lacrimi pier
Şi gîndul meu în şoapte minte.
Petală-a nopţii spulberate,
Eşti setea mea fără hotar,
Dă-mi înrobiri nemăsurate,
Dar vreau să gust al tău nectar.
Un vis frumos s-a spulberat
Şi noaptea s-a lăsat tăcut,
Era senin şi s-a-nnorat
Şi clipa noastră a trecut.
E noapte, nu ştiu ce să fac,
Destinul trece-aşa aproape,
Vorbesc cuvintele ce tac,
Plutind pe-nstrăinări de ape.
