Un joc în foc

În pasul nopţilor străine
Puterea veţii-mi aparţine
Şi pun pe foc

întregul joc

Cînd norocul meu îl trag la sorţi.

În prag de zi, în dimineaţă
Lumina nopţii pleacă-n ceaţă
Şi-ntregul foc

e doar un joc

Ce bate-ncet, încet, la alte porţi.

Nisip de cetate

lui Amza Pellea

Jos la poalele cetăţii
Pietrele se-adună-ncet;
Toate trec necesităţii
De-a fi semnul de regret.

Cad încet sihastre turle
Şi coloanele se pierd;
Numai vîntul să le urle
Timpului ce îl dezmierd.

Peste milenara-i poartă,
Podul apelor e rupt;
Toate trec deplin în soartă
Şi se zbat pe dedesupt!

Cad încet la poale pietre
Şi se-adună într-un nimb.
Rămînînd o veche zestre
Ca un semn de ultim schimb.

Mister în pas

Cîte n-ar fi de n-ai pleca vreodată,
De n-ai rămîne tainic pribegire,
Te-aş căuta pe calea spulberată
A celei vechi, rostite, împlinire.
Te-aş lua din cer
În pas stingher,
Şi m-aş robi,
Şi te-aş iubi.

De n-ai pleca în fiecare clipă
Înlăcrimând chemarea sîngerîndă,
Te-aş aduna pe calea de risipă
A celei vechi, rostite, stea flămîndă.
Te-aş lua din cer
Plin de mister,
Să-mi fii aş fi,
Şi te-aş iubi.

De-ai sta puţin în palma fulgerată
Şi nu mi-ai răstigni voit privirea,
Te-aş aduna pe calea mea uitată
Din tot mai veche, plînsă, amintirea.
Te-aş lua din cer
În pas de ger,
Şi te-aş robi,
Şi m-ai iubi.

Te iau din foc
În zbor, în joc.
Şi te iubesc,
Şi mă găsesc.

Un pas

Pas cu pas se duce,
Altul e răscruce.
Clipa de-mplinire
Plînge în neştire,
Şi răsare iar
Umbră de hoinar.

Şi încet înceată
Vorba-ncătuşată.
Mai rămîne-n urmă,
Umbra ce se curmă:
Rost adolescent
Pus ca un accent.

Nici nu se mai ştie,
Prin copilărie,
Cum încet se duce
Pas cu pas spre cruce,
Şi-i mereu în cer
Umblet de mister.

Pas de pas tîrziu
Vine-ntr-un sicriu.
Ca un paşnic semn
Răstignit în lemn.