joi, 21 iunie 2007

Apocaliptic

Va fi curând un val nimicitor
Ce va lovi în tot ce e înalt,
Şi focuri, într-un rug ameţitor,
Vor da-n final şi ultimul asalt.

Deasupra va rămâne un palat
Ce urme va purta, ca de securi,
Şi doar pământul va putea fi pat
Pentru acei ce nu vor fi-n păduri.

Şi martori or să fie prea puţini,
Eu sigur... dar aş vrea să fii şi tu...
Să ducem către cei plecaţi lumini,
Şi să păstrăm speranţa ca atu...

duminică, 3 iunie 2007

Deschidere

Ne iubim în trecere mereu,
Tu rămâi, cel care plec sunt eu,
Umbra lumii nouă ni s-a dat
A venit şi seara, s-a-nnoptat.

Umbrele vin peste noi mereu,
Tu rămâi, cel care plec sunt eu,
Noaptea rece-n taină ne-a cuprins
Nu mai ştiu ce patimi ne-au învins.

Întuneric vom privi mereu,
Tu rămâi, cel care plec sunt eu,
Neguri ne trimit către abis,
Poarta depărtării s-a deschis.