duminică, 30 iunie 1985

Crucifix

Pe albul mat al primelor decoruri,
În urma nesfîrşitelor regrete,
Prin amăgiri şi negre semnalmente,
Eu nu mai am nici gînd spre alte zboruri.
În nopţile de veghe însetată
Zăpada se aşterne iar pe mine,
Şi totul, pe o mare de ruine,
E un altar de clipă-ndepărtată.

Cum zbor a fost şi drumul către stele,
Întoarcerea n-a fost nicicînd văzută,
Şi m-am trezit cu umbra mea căzută
În zbuciumatele păcate grele.
Apoi în toate, împliniri de viaţă,
Luminile sînt gîndul meu integru,
Şi-n totul, cu decoruri în alb-negru,
E-un crucifix pustiu de flori de ceaţă.