marți, 19 februarie 1985

Ultimul val

Deasupra amintirii în furtună,
Furtună e şi azi pe Marea Neagră,
Iar munţii, rătăcind, se tot adună
Să reclădească lumea noastră-ntreagă.

În universul trist şi plin de valuri,
Epavele se-apropie de mal,
Şi tot mai ne-nţeles se pierd în maluri,
În răvăşirea ultimului val.

Mereu în inchiziţii e-o pereche
Şi valul este ultimul cuprins,
Noi sîntem cea din urmă umbră veche
Ce a rămas pe-un rug de stele stins.

În focul rugăciunilor sihastre
E iarăşi foc şi lumea iar e foc,
Noi ne rugăm spre zările albastre
Pentru noroc şi pentru nenoroc.

Iar cînd şi cheiul portului se curmă,
La noi vin stelele ca într-un port,
Doar cerul plînge, veşnic, a lor urmă
Şi se aruncă-n valul mării mort.

Dar cînd nu poate nimeni să mai meargă
Deasupra norilor de gînd supuşi,
Adună-mi tot ce zace-n Marea Neagră
Să nu confund vioara cu-n arcuş.

Să reclădim din apele de mare
Doi ochi, un suflet şi-ncă un blestem,
Şi să ne certe-ntreaga depărtare
Printr-un reflux şi printr-un flux suprem.

De-a pururi vor rămîne legăminte
În legănarea bărcilor la mal,
Însă acum, iubito, stai cuminte,
Eu povestesc, vestind, ultimul val.

Tu, ultima mea noapte minunată,
Adună-mi lacrima în scoici de mare,
Şi pune-o peste clipa mea uitată
În ultima instanţă de-nchinare.