joi, 28 februarie 1985

De pe creste-nourate

Cînd mă cheamă depărtarea
Ca un tainic dor de drum,
Plec strivindu-mi nepăsarea
Ploilor ca văl de fum.

N-am habar de frig răzbate
Şi de-s ploi ori sînt furtuni,
Eu prin munţi am bradul frate
Şi stejari prieteni buni.

Cînd mă cheamă-n depărtare
Apele în susur blînd,
Plec să-mi aflu alinare
Ne’mplinitului meu gînd.

De pe creste-nnourate
Privesc zări de gînd curat,
Şi pe drumuri neumblate
Răvăşesc un pas mirat.

Am pus legămînt cu viaţa
Să am muntele un vis,
Şi în el să-mi port speranţa
Prăvălită în abis.

Sub luceferi şi sub lună
Brizele ne duc în cer,
Şi cu soarta ne-mpreună,
Numai muntele-i stingher.